Documentar de instituționalizare

Cartea de identitate este documentul care se eliberează cetățeanului român cu domiciliul în România. Pentru aceasta trebuie făcută dovada identității, a domiciliului (a reședinței titularului, după caz) și a cetățeniei române.
Domiciliul reprezintă adresa din actul de identitate, iar acesta trebuie să fie valabil pe raza teritoriala a judetului Hunedoara si nu numai
Cele mai frecvente forme sunt diabetul zaharat tip 1 (diabet juvenil și diabet insulino-dependent) și diabetul zaharat tip 2 (diabet insulino-independent - non insulino-dependent).
Valoarea normala a glicemiei este cuprinsa intre 70 si 100 mg/dl, a jeun (pe nemancate), dimineata
Frecvența normală a pulsului este de 60–80 bătăi pe minut. Iregularitatea valorilor pulsului constituie anizosfigmie.
Adulţi – între 36,1 grade Celsius şi 37,3 grade Celsius, iar persoane cu vârsta peste 65 de ani – sub 36,2 grade Celsius
Vârsta de pensionare: bărbați (65 ani), femei (62 ani)
Încadrarea în grad și tip de handicap se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.
Încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap se atestă prin certificat emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din județul de domiciliu.
Încadrarea în grad de handicap se realizează doar dacă afecțiunile diagnosticate în referatele medicale depuse la dosar sunt prevăzute și în criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/1992/2007.
Ca și în cazul Beneficiarului, este nevoie sa fie în posesia unui C.I. activ, asta include sa aibă CNP (Cod Numeric Personal) și reședință de domiciliu în oricare județ din România, dar nu și dinafara țării.
Un număr de telefon în format internațional complet include semnul „plus” (+) sau 00, urmat de prefixul de țară și prefixul de oraș, apoi de numărul de telefon local.
În general, relațiile interpersonale se realizează între două sau mai multe persoane, care se află în poziții de proximitate în care interactionează sau se influențează reciproc.
În conformitate cu Noul Cod Civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu completările ulterioare, în România, gradele de rudenie exprimă apropierea, mai mare sau mai mică, a legăturii de sânge dintre rude.
Din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;

Documente necesare

  • Cerere de internare scrisă de Beneficiar / Apartinator
  • Copie după Cartea de Identitate (Buletin) al Beneficiarului și Aparținătorului;
  • Cuponul de pensie (talon) al Beneficiarului;
  • Copie după Certificatul de handicap (după caz);
  • Copie după Scrisoarea Medicala;
  • Copie după Analize de laborator;
  • Copie de la Medicul de Familie cu medicația parafată (confirmata).

Alte necesități

  • Chiloți, ciorapi, bluze, pantaloni – 3 produse din fiecare;
  • 1 halat de baie, 2 perechi de papuci de casă, 1 prosop mare și mic (toate cusute sau brodate cu inițialele Beneficiarului);
  • 1 săpun lichid și solid, 1 șampon, 6 prosoape de bucătărie (rolă de hârtie), 6 pachete de șervețele umede, 1 pieptăn, 1 spumă de ras + 1 set de bic-uri (după caz), 1 burete de baie și 1 organizator de medicamente pentru 7 zile;
  • Toate aceste consumabile menționate mai sus, se repeta la fiecare 3 luni.

Pentru mai multe informații

Contactează pe Adela Padureanu la 0722 288 992 sau trimite email la info@casabatiz.com